Home » Natură » Locuitorii din Moscova să se înarmeze cu umbrele în sezonul de împerechere al ciorilor, conform unui ornitolog

Locuitorii din Moscova să se înarmeze cu umbrele în sezonul de împerechere al ciorilor, conform unui ornitolog

Locuitorii din Moscova să se înarmeze cu umbrele în sezonul de împerechere al ciorilor, conform unui ornitolog
Publicat: 13.03.2019
Un expert în ornitologie din Rusia îi avertizează pe locuitorii din Moscova că ar putea fi ţinta unor posibile atacuri ale ciorilor în timpul perioadei de reproducere, care debutează primăvara, potrivit agenţiei de ştiri Moskva.

Perioada de reproducere a debutează de obicei la sfârşitul lunii martie, când ciorile încep să-şi construiască cuiburi în copaci. Urmează un interval de 18 zile în care femela cloceşte ouăle, iar masculului îi revine sarcina să o hrănească în tot acest timp. Odată ieşiţi din ouă, puii rămân în cuib timp de 40 de zile, scrie Mediafax.

Aceasta este, totodată, şi perioada în care păsările, simţindu-se ameninţate de lumea din jur, devin deosebit de agresive şi pot ataca oamenii, atrage atenţia Vadim Mişin, directorul organizaţiei „Ornitary”, un centrul veterinar pentru reabilitarea păsărilor, singurul de acest gen din Rusia, situat în parcul Sokolniki, din Moscova.
Mişin le recomandă moscoviţilor să folosească umbrele pentru a se proteja de eventualele „raiduri” ale păsărilor. „Se întâmplă ca ciorile să-şi aleagă o «victimă», iar întregul cârd începe imediat să o atace”, a declarat directorul „Ornitary” agenţiei Moskva.

„Dacă vezi că ciorile te atacă, ascunde-te în spatele umbrelei şi părăseşte locul în care te afli, «teritoriul» lor”, a adăugat Vadimi Mişin. „Din păcate, este imposibil să eviţi zonele în care îşi au cuiburile, din moment ce trăiesc atât de aproape de locurile populate cu oameni”.

Problema prezentată de Mişin nu este  nouă în viaţa moscoviţilor. De ani de zile, autorităţile încearcă să găsească noi metode pentru a determina ciorile să îşi facă cuib în afara oraşului, printre care şi folosirea unei „escadrile” de bufniţe-vulturi, potrivit The Washington Post.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ghidat pentru mediul de business
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ...
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019
O planetă „super pufoasă” este atât de ușoară încât ar pluti pe apă, susțin astronomii
O planetă „super pufoasă” este atât de ușoară încât ar pluti pe apă, susțin astronomii
Cum au apărut baobabii, numiți și „copacii vieții”, pe Pământ?
Cum au apărut baobabii, numiți și „copacii vieții”, pe Pământ?
Bărbații cu nivel scăzut de testosteron, mai predispuși la moarte prematură
Bărbații cu nivel scăzut de testosteron, mai predispuși la moarte prematură